Serviciul de car sharing „de la persoană la persoană” – disponibil și în România

Publicat de Corina Muntean, 17 octombrie 2019, 11:04
Primul serviciul de car sharing din România a devenit disponibil în patru oraşe din țară începând cu luna octombrie. Serviciul se adresează ‘de la persoană la persoană’ celor care au mașini disponibile spre închiriere și celor care vor să închirieze un autoturism. Platforma transformată în business înlesnește, astfel, contactul dintre cele 2 categorii, la costuri minime.
Serviciul de car sharing ‘de la persoană la persoană’ este disponibil în Bucureşti şi în alte trei oraşe mari din ţară, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, au anunţat reprezentanţii companiei dezvoltatoare. Numit Perpetoo, acesta se adresează celor care vor să îşi închirieze maşinile, precum şi celor care vor să le conducă pentru o perioadă de minimum trei ore şi cel mult 30 de zile. Astfel, cei care vor să îşi listeze maşina, precum şi cei care vor să închirieze un autovehicul, o vor putea face pe o platformă online de business, unde vor trebui să îşi creeze un cont în categoria dedicată, Proprietar, respectiv Şofer. Crearea conturilor şi utilizarea platformei este gratuită anunță reprezentanții companiei, singurul cost perceput fiind tariful de închiriere, plătit de cei care vor să închirieze o maşină. Plata se va face în momentul confirmării rezervării.
Potrivit sursei citate, proprietarii de maşini, care îşi listează vehiculul pentru închiriere, stabilesc singuri tariful de închiriere şi beneficiază de asigurare CASCO pe toată perioada de închiriere a maşinii, oferită de două societăți de asigurare. Media lunară de venituri estimate de reprezentanții companiei pentru proprietarii care își închiriază mașinile este între 1.000 şi 4.000 de lei. Dar, pentru aceasta, proprietarii de maşini trebuie să aibă în vedere atât condiţiile tehnice ale maşinii (maşina să aibă cel mult 8+1 locuri, să nu fie mai veche de 10 ani, să aibă revizia auto, RCA şi ITP la zi, să aibă rovinietă valabilă şi să fie echipată corespunzător), cât şi interacţiunea constantă cu cei care doresc să închirieze maşina şi care îi vor contacta prin intermediul aplicaţiei. Proprietarii trebuie să accepte cererea de rezervare şi perioada aferentă acesteia, într-un interval de 1-13 ore (în funcţie de ora României la care se recepţionează cererea) de la primirea solicitării, înainte ca rezervarea să fie considerată confirmată. În acelaşi timp, cei care doresc să închirieze o maşină se vor bucura de tarife accesibile şi, în plus, vor putea alege exact maşina pe care doresc să o conducă.
Conform estimărilor companiei, în primul an de activitate, peste 3.000 de proprietari de maşini își vor lista pe site-ul dedicat un autovehicul sau chiar mai multe, iar, în ceea ce priveşte numărul închirierilor, acesta va depăşi 25.000. Modelele de afaceri colaborative (sharing economy) au avut un trend ascendent clar în ultimii 10 ani, și companii americane de acest tip au devenit giganţi la nivel mondial în domeniul lor de activitate. Serviciul de car sharing este, deja, utilizat cu succes în ţări din întreaga lume, precum: SUA, Canada, Australia, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Cehia şi Germania.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.
Sursa: www.agerpres.ro