Serviciile medicale și căminele de bătrâni primesc bani prin CJ Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 ianuarie 2018, 18:13 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 19:23
Consiliul Județean Mureș a aprobat în ședința din 15 ianuarie alocarea a 14,8 milioane de lei din TVA pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală.
Vicepreședintele CJ Mureș, Ovidiu Dancu, le-a recomandat primariilor să se concentreze pe serviciile sociale, SMURD sau cămine de bătrâni.
Este o sumă alocată prin bugetul de stat în baza unei repartiții aferente unei cote de 17,5% din veniturile aferente TVA-ului încasat, pe care Guvernul o repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale. Deci sunt venituri care se adaugă veniturilor proprii ale comunelor, orașelor și municipiilor județului Mureș. Am recomandat ca prioritate finanțarea serviciilor medicale de urgență pe care le finanțează primăriile în cadrul Asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, serviciile SMURD și finanțarea căminelor de bătrâni, care sunt în proprietatea consiliilor locale și care nu dispun de sumele necesare.”
Ședința din 15 ianuarie a fost una premergătoare aprobării bugetului județului, care, după respectarea calendarului de publicitate, va fi adoptat în data de 15 februarie.
Raluca Creț