Serviciile de ridesharing vor respecta regulile după care funcționează taximetria în România
Publicat de Rotar Mirela, 6 martie 2024, 15:08 / actualizat: 12 martie 2024, 8:23
Decizia a fost luată astăzi, după două zile de discuții, de reprezentanții Guvernului care au promis că vor modifica OUG 49/2019, pentru a există o concurență loială între cele două tipuri de transport persoane – respectiv taximetria și transportul alternativ.
Președintele filialei Mureș a Camerei Taximetriștilor, membră a Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, Ionel Chiriță, a anunțat că Ministerul Transporturilor va propune un nou proiect de act normativ ce va fi pus în consultare publică:
Activitatea de transport alternativ se va desfășura în aceleași condiții ca si activitatea de taximetrie. Vor avea și ei un număr limitat de copii conforme, vor avea case de marcat, mașinile vor trebui să fie proprietatea acestor firme de transport alternativ, nu se mai admit contractele de comodat și cele de închiriere, firmele să fie din România, și toate taxele se plătesc în România.
Decizia de astăzi vine în urma protestelor și discuțiilor purtate, luna trecută, cu premierul Marcel Ciolacu și cu Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru ca orice activitate desfășurată pe teritoriul țării să fie impozitată și fiscalizată.
Autor: Valeriu Russu