Seria proiecţiilor ”KineDok” continuă la Sfântu Gheorghe cu un nou film documentar

Publicat de radiomures, 19 august 2015, 16:03
Următoarea peliculă va fi proiectată în această seară. Pelicula intitulată „Sânge” va fi proiectată astăzi, de la ora 21 în pavilionul din Parcul „Elisabeta” din Sfântu Gheorghe, un spaţiu neconvenţional care se încadrează în linia promovată de iniţiatorii acestui proiect cinematografic internaţional, lansat luna trecută în ţara noastră. Filmul este subtitrat în limba română, iar intrarea este liberă.
Până acum în cadrul „KineDok” au fost proiectate trei filme documentare la Sfântu Gheorghe, ”Fericiți până la adânci bătrâneți”,”1989” şi ”Recidiva”, iar proiecţiile vor continua din două în două săptămâni.
Proiectul „KineDok”, iniţiat de Institutul de Film Documentar din Cehia şi coordonat la nivel național de organizaţia One World Romania, reuneşte 12 filme documentare din România, Croația, Cehia, Slovacia și Ungaria, ce vor fi prezentate în mai multe oraşe din ţară.
Municipiul Sfântu Gheorghe a fost inclus în acest proiect la iniţiativa Asociației de Tineret Ecou.
Proiectul “KineDok” şi-a propus să umple niște „goluri” în ceea ce privește distribuția de documentar în România, să facă cunoscute producţiile cinematografice din regiunea central şi est-europeană şi să dezvolte o reţea de cluburi şi spații neconvenționale pentru proiecții de filme, cum ar fi cafenele, ceainării, fabrici dezafectate sau galerii.
Mara Deleanu
Sursa foto: www.b365.ro