Ascultă Radio România Mureș Live

Sergiu Celibidache – artistul unic, cu harul de a așeza muzica în zona spiritului

Sergiu Celibidache – artistul unic, cu harul de a așeza muzica în zona spiritului

Publicat de radiomures, 22 octombrie 2015, 09:44 / actualizat: 31 octombrie 2015, 10:40

Sergiu Celibidache a fost un artist unic, cu harul de a așeza muzica în zona spiritului; ’’ce disciplină severă îl mână pe acest dirijor până la culmile absolutului căruia i se supune fără șovăire“ se întreba Cella Delavrancea, în anii ’70, atunci când Celibidache, în plină glorie peste hotare, revenea pentru câteva concerte în România.

Născut în orașul Roman,la 28 iunie 1912, Sergiu Celibidache a studiat la Iași iar la dorința părinților se înscrie la Politehnica din București; după doar un an renunță ,urmându-și chemarea spre muzică. Dezamăgiți de hotărârea sa, părinții îi retrag orice sprijin material; Celibidache nu-și pierde cumpătul, acceptă riscurile și își asigură o modestă existență ca pianist la o școală particulară de balet si ca profesor de step.

În toamna anului 1938, Sergiu Celibidache pleacă la Berlin pentru a studia muzica. Este admis primul din cei 138 de candidați care au dat concurs la faimoasa Hochschule fur Musik din Berlin. Tot în capitala Germaniei urmează cursurile facultăților de filozofie si matematici. Încă din timpul studiilor se face cunoscut în cercurile muzicale din Berlin, ca un talent ieșit din comun. Anul 1945 îl găsește pe Sergiu Celibidache la Berlin,absolvent al Academiei Muzicale și doctor în matematici și filozofie, pregătit pentru marea bătălie a afirmării.

Dirijor al Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin iar apoi al Filarmonicii din Berlin, Celibidache a avut o misiune grea : zdruncinată de război, Filarmonica berlineză, una dintre cele mai bune orchestra din lume, trebuia reorganizată pentru a i se reda faima de odinioară. Trudind singur, Celibidache a reușit acest lucru prin concerte memorabile pentru care berlinezii îl divinizau. “Efecte sonore nemaiauzite “,”O personalitate fascinantă”,” Vrăjitorul în frac “– sunt doar câteva dintre titlurile prin care presa muzicală a vremii definea evoluțiile sale dirijorale.

În 1953 părăsește Germania și se stabilește în Italia, la Roma; de aici drumurile artistice îl duc în Anglia,America de Sud, Mexico, Israel, Canada. Invitațiile primite de la orchestre din SUA le-a declinat,de cele mai multe ori, considerând ca acolo muzica se face într-o manieră prea comercială.

Sergiu Celibidache devenise celebru și pentru repetițiile pe care le făcea, de obicei 10, a căror menire era aceea de a îndepărta balastul și de a reliefa esența gândirii muzicale din partitură.

Sergiu Celibidache a creat câteva lucrări, rămase prea puțin cunoscute, dar a avut și o importantă activitate pedagogică: la clasa de dirijat a avut sute de elevi din toată lumea, care i-au adus mari bucurii profesionale: premii la diverse concursuri internaționale și angajamente la orchestre importante.

Sergiu Celibidache nu a fost adeptul înregistrărilor de studio, considerînd că adevărul muzicii nu poate fi întâlnit decât în sala de concert „Spațiul muzical nu poate fi proiectat în nici un alt sistem de coordonate”, spunea Celibidache; „relația dintre disc și spațiul muzical este aceea dintre peisaj și fotografie.”

Din mulțimea de cronici despre concertele dirijate de Sergiu Celibidache, vom alege doar una, apărută la 12 oct.1966 în ziarul “Le Nouvelliste” din Quebec: “ Celibidache! O furtună ! Un vulcan! Nici un șef de orchestră n-a dezlănțuit atâtea controverse. Magnetizează instrumentiștii, hipnotizează ascultătorii…Cutreieră lumea căutând orchestre pe care le face să cânte în așa fel încât nici ele nu se mai recunosc…Celibidache este unul dintre cei mai complecși muzicieni ai timpurilor noastre…”

După o carieră excepțională, marele Sergiu Celibidache s-a retras în Franța, la Neuville-sur-Essonne. În noaptea de 14 spre 15 august 1996, a trecut pragul spre eternitate.

Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.

Urmăreşte campania Eu Aleg România pe www.eualegromania.ro

Studioul: Radio România Tg.Mureş
Autor text: Letiția Brădeanu
Crainic prezentator: Rodica Boariu
Voice over: Gabriela Pîncă
Operator camera: Alin Mariş
Editor imagine: Alin Mariş

Maratonul celor 100 de mesaje către România. Țara ca o „Dumbravă minunată”
Eu aleg Romania vineri, 7 decembrie 2018, 13:30

Maratonul celor 100 de mesaje către România. Țara ca o „Dumbravă minunată”

...

Maratonul celor 100 de mesaje către România. Țara ca o „Dumbravă minunată”
Spectacolul #Romania100 #EuAlegRomania
Eu aleg Romania miercuri, 5 decembrie 2018, 15:04

Spectacolul #Romania100 #EuAlegRomania

Spectacolul România 100 – Ansamblul Artistic Profesionist ,,Mureșul” Spectacolul România 100 – Muzică și dansuri populare de pe Valea...

Spectacolul #Romania100 #EuAlegRomania
Profesorul italian Giordano Altarozzi a ales România
Eu aleg Romania vineri, 30 noiembrie 2018, 12:03

Profesorul italian Giordano Altarozzi a ales România

Reporter Sorin Şchiopu: V-ați alăturat proiectului nostru România 100-Eu aleg România. Ce părere aveți despre el? Profesor Giordano Altarozzi:...

Profesorul italian Giordano Altarozzi a ales România
Talentul nu are vârstă la Gimnaziul ,,Europa” din Tg Mureș
Eu aleg Romania miercuri, 28 noiembrie 2018, 11:30

Talentul nu are vârstă la Gimnaziul ,,Europa” din Tg Mureș

Emoţii şi aplauze… Aşa s-ar putea reda, pe scurt, atmosfera creată de un grup de elevi talentaţi ai Gimnaziului Europa din Tîrgu Mureş,...

Talentul nu are vârstă la Gimnaziul ,,Europa” din Tg Mureș
Eu aleg Romania miercuri, 28 noiembrie 2018, 09:14

Sală neîncăpătoare la spectacolul extraordinar organizat de Radio Tg.Mureș în cinstea României Centenare

Sute de persoane au fost prezente aseară în sala de spectacole a Ansmablului artistic Mureșul din Tg.Mureș la spectacolul „România 100 – Eu...

Sală neîncăpătoare la spectacolul extraordinar organizat de Radio Tg.Mureș în cinstea României Centenare
Eu aleg Romania joi, 18 octombrie 2018, 13:00

Talentele de mâine promovate prin România 100 – Eu aleg România

Cetatea Medievală din Tîrgu Mureș a fost animată ieri, 17 octombrie, de zeci de elevi care au participat la momentul cultural-artistic pregătit...

Talentele de mâine promovate prin România 100 – Eu aleg România
Eu aleg Romania miercuri, 17 octombrie 2018, 14:15

Expoziția România 100 – Eu aleg România și-a deschis porțile în Cetatea Medievală din Tg.Mureș

Este vorba de 100 de momente esențiale din istoria românilor, surprinse în imagini și explicații pe înțelesul tuturor și prezentate pe cele...

Expoziția România 100 – Eu aleg România și-a deschis porțile în Cetatea Medievală din Tg.Mureș
Eu aleg Romania marți, 16 octombrie 2018, 11:01

Moment special, miercuri 17 octombrie: România 100 – Eu aleg România, în Cetatea Tg.Mureș

12 mari orașe din țară, unde Radio România are studiouri regionale, între acestea și Tîrgu-Mureș, găzduiesc expoziția România 100 –...

Moment special, miercuri 17 octombrie: România 100 – Eu aleg România, în Cetatea Tg.Mureș