Sepsi SIC, victorie în deplasare, la futsal
Publicat de APETRI MARGARETA, 1 octombrie 2024, 08:41
Ultima partidă a etapei a 4-a din Liga I de futsal a fost programată luni, 30 septembrie, când CS Luceafărul Buzău a fost întrecută pe teren propriu, cu 6-4, de gruparea covăsneană Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (FOTO).
În fruntea ierarhiei rămâne FK Odorheiu Secuiesc (cu 12 puncte), urmată de campioana CS United Galați (cu 9 puncte) și ACS West Deva (cu 7 puncte). CSM Tg.-Mureș se află pe locul 4 (cu 7 puncte), în vreme ce Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a urcat pe treapta a 5-a (cu 5 puncte).
Runda a 5-a se va desfășura în zilele de 5, 6, 7 și 8 octombrie.
Autor: Septimiu Cioloboc