Sepsi Sfântu Gheorghe, în careul de ași al Cupei României la futsal
Publicat de Stan Lucian, 26 februarie 2024, 14:46
Formația covăsneană s-a calificat la turneul Final Four al Cupei României la futsal, după ce s-a impus, duminică, în sferturile de finală, cu scorul de 3-1, în deplasare, în fața divizionarei secunde Inter Gheorgheni.
CSM Târgu Mureș și FK Oddorheiu Secuiesc au ratat accederea în semifinale, mureșenii fiind învinși, sâmbătă, în deplasare, cu 5-1, de Mausoleul Mărășești, iar harghitenii pierzând, duminică, pe teren propriu, cu 3-2, în fața echipei CFR Timișoara. Ultimul meci din sferturile de finală, CSM Deva-United Galați, va avea loc marți, 27 februarie, de la ora 17.30.
Autor: Valeriu Voaideș