Sepsi Sf.Gheorghe ratează turul III din Conference League

Publicat de MIRELA ROTAR, 29 iulie 2021, 22:00
Formația covăsneană a fost învinsă, joi seara, pe teren propriu, de gruparea slovacă Spartak Trnava cu 4-3, la loviturile de departajare, în manșa secundă a turului secund preliminar din Conference League la fotbal.
La finalul celor 90 de minute regulamentare de joc și a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost 1-1, pentru Sepsi marcând Boubacar Fofana, în minutul 29, iar pentru slovaci Yusuf, în minutul 67. În meciul tur, disputat în Slovacia, scorul a fost egal, 0-0.
Valeriu Voaideș