Sepsi OSK, tot mai departe de play-off

Publicat de Corina Muntean, 20 februarie 2022, 16:28
Duminică, 20 februarie, au fost programate două partide din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal: Chindia Târgoviște – FC Botoșani 1-1 și CFR Cluj – Rapid București (de la ora 19:55). Ultimele confruntări ale rundei vor avea loc luni, 21 februarie: Farul Constanța – FC Argeș (de la ora 17:30) și Academica Clinceni – Universitatea Craiova (de la ora 19:55).
Etapa a început vineri, 18 februarie, cu jocurile: U Craiova 1948 – UTA Arad 1-1 și Dinamo București – Gaz Metan Mediaș 4-0, iar sâmbătă, 19 februarie, s-au disputat alte două meciuri: FC Voluntari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-1 (FOTO, cu covăsnenii în echipament verde) și CS Mioveni – FCSB 1-1.
În fotoliul de lider se menține CFR Cluj (cu 64 de puncte), urmată de FCSB (cu 59 de puncte) și FC Voluntari (cu 46 de puncte).
Echipa din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, se situează pe poziția a 10-a (cu 33 de puncte), fiind tot mai departe de locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off. Amintita treaptă este ocupată în prezent de Farul Constanța (care are 42 de puncte), iar din sezonul regulat mai sunt doar trei etape.
Septimiu Cioloboc