Sepsi OSK, calificare lejeră în sferturile Cupei României
Publicat de radiomures, 31 octombrie 2018, 19:13
Formația covăsneană și-a asigurat prezența în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 5-0, divizionara secundă CS Mioveni. Golurile au fost marcate de Prosser Balint (min.4), Florin Ștefan (min.13), Marko Simonovski (min.25), Bryan Nouvier (min.45) și Adrian Rus (min.64).
Tot miercuri seara, în optimile Cupei României, se mai joacă partidele Universitatea Cluj-Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș-CFR Cluj.
Ultimele partide din această fază a competiției vor avea loc joi: FK Miercurea Ciuc-Dinamo (ora 19.00) și Dunărea Călărași-FCSB (ora 21.45)
Alături de Sepsi OSK, s-au mai calificat în sferturi AFC Hermannstadt, Universitatea Craiova și FC Viitorul.
Valeriu Voaideș