Sepsi a urcat pe locul secund în play-out

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 aprilie 2022, 11:17
Sepsi OSK Sf.Gheorghe s-a impus, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața echipei Gaz Metan Mediaș, într-un meci din cea de-a 7-a etapă a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Pentru covăsneni au marcat Marius Ștefănescu (min.2), spaniolul Eder Gonzalez (min.33) și Alexandru Tudorie (min.83), în timp ce golul medieșenilor a fost înscris, în minutul 16, de portughezul Francisco Santos Da Silva Junior, din lovitură de la 11 metri. În urma acestei victorii, echipa din Sf.Gheorghe a urcat provizoriu pe locul secund în clasamentul play-out, cu 36 de puncte, lider fiind Rapid București, cu 39 de puncte.
Giuleștenii au remizat, tot vineri, în deplasare cu Chindia Târgoviște, scor 0-0.
Runda continuă, sâmbătă, cu meciul dintre Dinamo și Academica Clinceni (ora 12.30), urmând ca duminică, 1 mai, să aibă loc partida dintre FC Universitatea Craiova 1948-UTA Arad (ora 19.00).
Etapa se va încheia luni, 2 mai, cu jocul CS Mioveni-FC Botoșani (ora 17.30). În ierahia play-out conduce Rapid cu 38 de puncte, fiind urmată de FC Botoșani cu 35 și Sepsi Sf.Gheorghe, cu 33 de puncte.
În play-off (grupa locurilor 1-6), cea de-a 7-a etapă va debuta sâmbătă, 30 aprilie, cu meciul Universitatea Craiova-FC Voluntari (ora 20.00). Duminică, 1 mai, este programat jocul dintre CFR Cluj și Farul Constanța (ora 21.30), iar luni, 2 mai, va avea loc partida FCSB-FC Argeș Pitești (ora 20.30).
CFR Cluj este lider cu 48 puncte, fiind urmată de FCSB cu 46 și Universitatea Craiova, cu 42 de puncte.
Valeriu Voaideș