Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu

Publicat de Corina Muntean, 9 decembrie 2019, 19:13
Senatul a adoptat, azi, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
În favoarea moţiunii iniţiate de PSD şi inrtitulată ”Guvernare PNL – numele tău este AUSTERITATE” s-au pronunţat 59 de senatori, iar împotriva acesteia 56. Au fost înregistrate și două abțineri. După vot, ministrul Câţu a declarat că dacă PNL îi cere demisia, îşi dă demisia, dar în opinia sa, moțiunea ”nu a venit cu nimic serios”.
Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a declarat că este foarte mulțumit de relația cu ministrul finanțelor și „sub nicio formă” nu va lua vreo măsură împotriva lui.