Semnalizarea rutieră va fi refăcută în Tg.Mureş când vremea va permite
Publicat de radiomures, 1 aprilie 2013, 13:30
Ca în fiecare primăvară, marcajele rutiere din Tîrgu-Mureş sunt tot mai greu de observat de pietoni şi de conducătorii auto.
Refacerea acestora cade în sarcina Primăriei, dar se va face abia după ce temperaturile vor depăşi constant 10 grade celsius, a explicat consilierul primarului, Claudiu Maior.
Probleme apar şi la trecerile de pietoni, al căror marcaj este aproape invizibil în unele locuri. Poliţia Rutieră Mureş nu poate face altceva decât să acorde sancţiuni conducătorilor auto şi să propună Primăriei refacerea semnalizărilor în cazul în care pietonii nu sunt lăsaţi să treacă.
Numai în primele două luni ale acestui an au fost reţinute 360 de permise auto pentru neacordarea de prioritate, iar anul trecut au fost reţinute 830 de permise.
Comisia de circulaţie constituită la nivelul Primăriei Tîrgu-Mureş va stabili şi dacă este cazul să se înfiinţeze noi treceri de pietoni pe raza municipiului.
Raluca Creţ