Şeful ANPC le-a explicat reprezentanţilor HoReCa Braşov ce trebuie să facă pentru a nu fi sancţionaţi de comisarii instituţiei

Publicat de Rotar Mirela, 29 iunie 2022, 08:09
Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat, ieri, într-o întâlnire cu reprezentanţii industriei ospitalităţii din judeţul Braşov ghidurile de bune practici pentru hoteluri şi restaurant.
Acestea urmează să fie finalizate până la viitorul sezon de iarnă şi a dat asigurări că, odată ce noile fişe de control vor fi implementate, vor putea fi evitate situaţiile neplăcute din trecut cu care unii operatori economici, controlaţi de comisarii instituţiei, susţin că s-au confruntat.
Întâlnirea a fost convocată de Organizaţia Patronală de Turism Poiana Braşov, la aproximativ o lună după ce peste 160 de hoteluri şi restaurante din judeţul Braşov au fost controlate în cadrul unei acţiuni condusă de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.