Şefii Romgaz Tîrgu Mureş rămân sub control judiciar

Publicat de radiomures, 24 martie 2016, 10:36
Tribunalul Mureş a menţinut, ieri, măsura controlului judiciar faţă de şefii Sucursalei Tîrgu Mureş a SNGN Romgaz, în frunte cu Avram Pantelimon, directorul sucursalei, care au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, scrie Agerpres.
Tribunalul Mureş a respins astfel cererile inculpaţilor Avram Pantelimon, Ştefan Ioan, directorul tehnic, Mincan Emil Valentin, şeful Secţiei de Producţie, şi Olaru Ioan Tiberiu, şeful Serviciului Proiectare al Sucursalei, de revocare a măsurii controlului judiciar, dar şi pe cea de ridicare a interdicţiei de a-şi exercita funcţiile pe care activau la momentul în care ar fi comis faptele.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Veronica Ţambrea, a precizat că încheierea nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare.
Foto: www.puterea.ro