Şef din Jandarmeria Română, reținut

Publicat de radiomures, 4 august 2017, 12:52
Şeful Bazei de administrare şi deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost reţinut de procurorii DIICOT, într-un dosar de cămătărie şi şantaj.
El va fi dus la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un fost ofiţer al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă, Octavian Cristescu, este cercetat sub control judiciar în acelaşi dosar.
Oamenii legii au făcut ieri douăsprezece percheziţii, din care şapte la sediile unor instituţii publice, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.
Surse judiciare spun că în biroul lui Marian Corcodel au fost găsiţi 250 de mii de lei. Procurorii susţin că în ultimii şapte ani mai multe persoane din Baza de administrare a Jandarmeriei au format un grup infracţional organizat.
Membrii grupării au dat cu împrumut, în mod repetat, diverse sume de bani unor debitori, în schimbul unor dobânzi considerabile şi şi-au însuşit fără drept bunuri ale unităţii din care făceau parte.