Şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va avea loc mâine
Publicat de radiomures, 27 noiembrie 2017, 08:44
O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc mâine.
Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României, care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului României în anul 2018, dar şi la stadiul îndeplinirii planului de acţiune pentru implementarea deciziilor summitului NATO de la Varşovia.
Pe agenda întâlnirii de mâine figurează şi raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional, în perioada octombrie 2016-septembrie 2017, precum şi programul de activitate al CSAT pentru anul viitor.