Secţia de chirurgie a Spitalului Clinic de Copii Brașov, modernizată

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 aprilie 2018, 14:14
Secţia de chirurgie a Spitalului Clinic de Copii Braşov a fost deschisă oficial azi, după ce a fost reabilitată şi modernizată printr-o investiţie în valoare de 600.000 de lei a Consiliului Judeţean.
Secţia dispune de 20 de paturi, distribuite în saloane de două, trei sau patru locuri şi baie proprie. Au fost înlocuite, printre altele, instalaţiile electrice şi de climatizare, instalaţiile de oxigen, aspiraţie şi fluide, precum şi cele care ţin de siguranţa pacienţilor, conform conducerii spitalului.
Prezent la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că, ‘în ciuda constrângerilor financiare’ din acest an, cele şase spitale din subordinea instituției vor primi în continuare finanţările necesare modernizării infrastructurii şi dotării cu aparatură medicală.