Se va solicita aprobare pentru împuşcarea ursului care a atacat un om la Vidacut

Publicat de Corina Muntean, 27 noiembrie 2019, 18:17
Asociaţia de Vânătoare ‘Hubertus’ din Cristuru Secuiesc va solicita Ministerului Mediului aprobare pentru împuşcarea ursului care a atacat un om la Vidacut şi i-a provocat răni foarte grave.
Directorul asociaţiei, Fazakas Attila, a declarat, pentru AGERPRES, că se va solicita Ministerului Mediului derogare pentru recoltarea ursului, dar există posibilitatea ca animalul să intre la iernat şi problema să nu fie rezolvată.
El a mai recomandat oamenilor să nu încerce să alunge singuri ursul, dacă acesta se apropie de gospodăriile lor şi fie precauţi, întrucât în astfel de cazuri se poate întâmpla orice.