Se tipăresc carduri noi de sănătate, însă sistemul informatic e mai mult blocat
Publicat de APETRI MARGARETA, 23 octombrie 2023, 12:19 / actualizat: 3 noiembrie 2023, 13:19
S-a reluat tipărirea cardurilor de sănătate iar primele 200.000 vor fi livrate până la finalul lunii noiembrie, a anunțat Ministerul Sănătății care a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Națională „Imprimeria Națională”. Este vorba de tipărirea de carduri pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și au dobândit calitatea de asigurat de la momentul tipăririi inițiale.
Calitatea de asigurat se poate dovedi și online, însă programul informatic mai mult nu funcționează, prin urmare noii asigurați sunt puși pe drumuri pentru a obține adeverințe, aflăm de la președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Iulia Băilă:
Acestor persoane, noi le verificăm calitatea de asigurat în programul informatic de gestiune al cabinetului unde se vede informația. Dar, ca să fim foarte siguri, având în vedere că mai mult nu funcționează, ei se duc la Casa de Asigurări și primesc de acolo un document care atestă că sunt asigurați și acel document e valabil 3 luni de zile.
Prima emisie de carduri de sănătate a fost în 2014 iar de atunci au mai fost emise sporadic carduri sau duplicate pentru cei care le-au pierdut.
Cert este că la această dată sunt 10.000 de carduri încă neridicate.
Tot de lipsa de funcționare a programului informatic se lovesc și angajații Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, precizează directorul instituției, Rodica Biro:
Cei pentru care nu s-au emis carduri, nu este nici o problemă să acceseze serviciile medicale. Dar prblema cea mai complicată este în momentul în care toate se leagă de nefuncționalitatea sistemului. Într-adevăr, când sistemul nu funcționează, această informație lipsește, motiv pentru care sunt trimiși oameni la Casa de Asigurări de Sănătate să obțină adeverințe. Problema e să funcționeze și la noi, să putem accesa platforma și să putem răspunde la o asemenea întrebare…
Persoanele care beneficiază de calitatea de asigurat și au depășit vârsta de 18 sunt elevi, studenți sau angajați cu carte de muncă.
Ministerul Sănătății a anunțat că în următorii 3 ani vor fi tipărite 1,2 milioane de carduri de sănătate, valoarea bugetului alocat fiind de 5,5 milioane de lei.
Autor: Cristina Bulbescu