Se schimbă modelul biletelor de trimitere

Publicat de radiomures, 26 iunie 2018, 18:09
Noile bilete de trimitere pentru servicii medicale clinice sau internare au fost deja tipărite de Compania ”Imprimeria Națională” și au fost distribuite către casele de asigurări de sănătate din teritoriu.
Noile formulare tipizate urmează să fie utilizate exclusiv de la 1 iulie și cuprind informații suplimentare pentru o gestionare mai bună a fiecărui caz.
La nivelul județului Mureș există suficiente formulare, astfel încât să nu apară un blocaj în sistem, a arătat președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Rodica Biro.
La nivelul județului Mureș, în jurul datei de 15 iunie Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a rămas fără formulare tipizate. Au fost distribuite toate formularele care au existat în stoc, am avut semnale de la furnizori că nu mai au toate tipurile de bilete, motiv pentru care am solicitat Imprimeriei Naționale și a fost livrat necesarul cam pentru o lună al acestor bilete. Noi, la rândul nostru, trebuie să luăm măsuri ca să administrăm cât mai bine situația creată. Din această cauză, la solicitările pe care le avem la Casa Națională, noi am distribuit un număr fix de bilete de trimitere, încercând să acoperim toate solicitările, până la data la care Imprimeria Națională va începe să asigure un stoc permanent din aceste tipizate.”
La nivel național, până la data de 21 iunie, au fost tipărite peste 2.600.000 de bilete de trimitere, din care au fost deja distribuite peste un milion de exemplare.
Până la sfârșitul lunii iunie urmează să ajungă în teritoriu întreaga cantitate tipărită, în condițiile în care necesarul lunar estimat este de 1.650.000.
Raluca Creţ