Se reiau internările la spitalul militar din incinta Institutului „Ana Aslan”

Publicat de Corina Muntean, 2 august 2020, 11:12
Lucrările de modernizare și extindere a capacității de tratament la spitalul militar din incinta Institutului „Ana Aslan” au fost finalizate, astfel că de astăzi vor fi reluate internările – anunță Ministerul Apărării.
Unitatea medicală are 23 de paturi la terapie intensivă pentru cei aflați în stare gravă sau critică, 56 pentru pacienții cu forme medii și ușoare în 30 de containere medicale de cazare și 64 de locuri tot pentru bolnavii cu forme medii și ușoare, amenajate în corturi.
Există, de asemenea, și o zonă tampon cu o capacitatea maximă de 24 de paturi pentru izolarea persoanelor aflate în așteptarea rezultatelor testelor pentru COVID-19.