Se reiau internările la secţia de Cardiologie a SJU din Miercurea-Ciuc
Publicat de Rotar Mirela, 7 octombrie 2024, 13:19
Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc îşi reia, de azi, activitatea în condiţii normale, după ce nu s-au mai înregistrat cazuri de pacienţi cu COVID-19.
Într-o postare pe pagina de Facebook a unităţii medicale se arată că se efectuează spitalizări de zi şi internări ale pacienţilor cronici şi sunt preluate cazurile acute şi urgenţele.
‘Pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19, rămâne suspendată vizitarea pacienţilor pe această secţie’, menţionează sursa citată.
De asemenea, aparţinătorii sunt rugaţi să nu însoţească pacienţii la internare, aceştia urmând să fie ajutaţi de angajaţii spitalului, iar cei care doresc să trimită un pachet pentru persoanele internate sunt îndemnaţi să îl lase la serviciul de la poartă.
La începutul săptămânii trecute, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a anunţat existenţa unui focar de COVID-19 la nivelul secţiei de Cardiologie, drept urmare au fost suspendate temporar vizitele şi o parte din internări, fiind preluate doar cazurile acute şi urgenţele.