Se reia Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 11 februarie 2015, 19:17
După o pauză de aproape două săptămâni, datorată participării echipei naţionale la turneul Euro Ice Hockey Challenge de la Torun, din Polonia, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă pentru seniori se reia,în aceste zile, cu cel de-al 7–lea turneu din faza play-off .Competiţia, găzduită de patinoarul din localitatea harghiteană Cârţa, va debuta vineri, 13 februarie, cu jocurile: Progym Gheorgheni-Steaua Bucureşti de la ora 15.30 şi Dunărea Galaţi- Sportul Studenţesc, începând cu ora 18.30.
Sâmbătă sunt programate partidele Steaua-Sportul Studenţesc(13.30) şi Progym-Dunărea Galaţi(16.30), iar duminică, în ultima zi, se vor juca meciurile Sportul Studenţesc-Progym(11.30) şi Steaua-Dunărea Galaţi(14.30). După disputarea primelor 6 turnee, în clasament conduce detaşat Steaua Bucureşti cu 78 de puncte, urmată de Dunărea Galaţi cu 45, Progym Gheorgheni cu 28 şi Sportul Studenţesc, fără niciun punct. Corona Braşov, deţinătoarea titlului naţional, este calificată direct în semifinalele campionatului.
sursa foto- prosport.ro