Se reactivează posibilitatea ca cei care au contracte de împrumuturi de la bănci să suspende temporar plata ratelor la credite
Publicat de Hategan Raul, 24 mai 2022, 22:33 / actualizat: 27 mai 2022, 16:19
Se reactivează şi posibilitatea ca cei care au contracte de împrumut cu băncile să suspende temporar – pentru 9 luni – plata ratelor la credite.
Cei care recurg la această amânare ar putea avea ulterior costuri suplimentare, dar care se vor atenua în timp, spune Premierul Nicolae Ciucă.
El dă asigurări că măsura a fost analizată de specialişti, iar toate detaliile privind aplicarea ei vor fi stabilite la momentul adoptării:
Este o propunere pe care am discutat-o cu guvernatorul Băncii Naționale, desigur, cu ministrul de finanțe și criteriile tehnice urmează să fie stabilite. Cert este că la nivelul coaliției s-a luat decizia să avem această ordonanță de urgență. Această dobândă, dobândă la dobânda pe perioada în care nu se plăteşte împrumutul, poate fi transferată în plata împrumutului pe perioada de derulare a acestuia, deci pe mai mulţi ani.