Se poate circula pe toate autostrăzile și drumurile naționale din centrul țării

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 martie 2020, 12:44
În urma ninsorilor din ultimele ore, drumarii au acționat azi noapte în județele Mureș, Harghita, Covasna, Mureș și Sibiu, răspândind de carosabil substanțe antiderapante.
Purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes, a asigurat că, la această oră (12,00) drumurile din centrul țării sunt în totalitate practicabile:
Noi am acționat cu aproximativ 120 de utilaje pe drumurile naționale și autostrăzi, s-au împrăștiat peste 1000 de tone de material antiderapant, în principal sare. Nici azi noapte și nici în acest moment nu au fost probleme de trafic. Drumurile vor fi menținute în continuare în stare foarte bună, pentru a permite tot felul de transporturi, necesare în această perioadă de criză, medicale sau de mărfuri. Noi suntem în aceeași situație ca medicii, nu putem să stăm acasă pentru că drumurile sunt o parte vitală a econimiei și, mai ales în aceste moment e mare nevoie să putem circula liber.
DRPD Brașov solicită tuturor cetățenilor să evite, dacă nu e necesar, să circule în această perioadă de criză.
Valeriu Russu