Se fac planuri pentru construirea de noi creșe în Brașov
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 mai 2020, 15:13
Studiul de fezabilitate pentru creșa din zona Tractorul-Coresi a fost finalizat, iar indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local.
Potrivit viceprimarului municipiului Brașov, Costel Mihai, creșa va fi construită pe un teren cu suprafața de peste 3.100 de mp pus la dispoziție de un dezvoltator imobiliar din zonă, clădirea urmând să aibă 64 de locuri pentru copii.
Investiţia este estimată la o valoare de peste 7 milioane lei și va avea o arhitectură modernă şi o cromatică adaptată zonei respective. Termenul de finalizare a investiției este de 21 de luni.
În perioada următoare, Serviciul Public Administrare Creșe va finaliza tema de proiectare pentru a lansa licitaţia aferentă celei de a unsprezecea creşe din municipiul Braşov, destinată cartierului Bartolomeu-Avantgardern. La fel ca şi creşa din zona Tractorul-Coresi, şi aceasta va fi construită pe un teren donat de dezvoltatorul imobliar.