Se extinde focarul de coronavirus de la Prefectura Sibiu
Publicat de Corina Muntean, 5 noiembrie 2020, 14:39 / actualizat: 9 noiembrie 2020, 8:07
După ce prefectul județului, Mircea Crețu, și un angajat al Serviciului Pașapoarte au fost confirmați pozitiv, alți șapte angajați au primit rezultatul pozitiv, în urma testării tuturor salariaților.
Direcția de Sănătate Publică Sibiu desfășoară o anchetă epidemiologică, iar Serviciul de Pașapoarte și-a reluat din această dimineață activitatea după ce ea a fost suspendată luni pentru dezinfecție.
O nouă acțiune de dezinfecție va fi efectuată astăzi în întreaga clădire a instituției, anunță Prefectura Sibiu .
La ora actuală, în județul Sibiu sunt active 16 focare, marea majoritate în centre de bătrăni și pentru persoane cu dizabilități dar și câteva fabrici și instituții publice.