Se circulă în condiții de iarnă în județele din Transilvania
Publicat de Rotar Mirela, 26 februarie 2023, 11:35
Se circulă în condiții de iarnă în mai multe județe din Transilvania, îndeosebi în județele Harghita și Hunedoara.
În plus, șoselele din alte șapte județe sunt umede, în condițiile în care se înregistrează ploaie sau lapoviță. Este vorba de judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud (DN 17 Pasul Tihuţa), Cluj, Mureş şi Suceava, nefiind impuse restricţii de circulaţie. Se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire.
De asemenea, ninge dar nu s-a depus strat de zăpadă pe carosabil pe autostrăzile A1 Sibiu-Deva, A10 Sebeş-Turda şi A3 Câmpia Turzii-Nădăşelu.
Pe DN 1 Ploieşti – Braşov traficul este intens.