Se caută voluntari, la Brașov

Publicat de radiomures, 9 octombrie 2015, 08:47
Cea de-a V-a ediție a Târgului de voluntariat Brașov oferă celor interesați peste 200 de locuri de voluntari în diferite asociații brașovene. Cea de-a V-a ediție a Târgului de voluntariat Brașov, are loc sâmbătă, 10 octombrie, între orele 10.00 și 15.00, la Coresi. Evenimentul oferă plasamente de voluntariat în domenii diverse precum social, sănătate, educație, tineret, cultură sau civic. Organizațiile brașovene spun că oricine se poate implica în mod voluntar, oferind contracte și certificate de voluntariat conform reglementărilor legislative în vigoare, dar și instruire specifică. Vârsta minimă de la care se poate face voluntariat în România conform Legii voluntariatului este 15 ani.
De exemplu se caută voluntari pentru activități de terapie sau artă, pentru organizări de evenimente și colectă de fonduri, sau animatori pentru activități destinate copiilor și tinerilor din Săcele și Brașov. La Târgul de voluntariat Brașov vor fi prezente 16 organizații neguvernamentale: Asociația Community Aid Network, Asociația Colors, Asociația de servicii sociale Scut, Fundația Hospice Casa Speranței, Asociația Copiii de Cristal, Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov, Asociația „Îngrijire acasă”, Fundația FAST – centrul de zi din Săcele, Crucea Roșie filiala Brașov, Asociația Rază de Speranță Brașov, Student Show, Fundația Bucuria Darului, Asociația Suflet Transilvan, Centrul de Copii și Tineret Sf. Sebastian, ASCOR, Fundația Poplars România.
Târgul de voluntariat Brașov este un eveniment organizat de Asociația Colors în parteneriat cu Rețeaua CAN și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov.
Vali Blajovan
Sursa foto: arhiva