Se caută soluţii la criza din Ucraina
Publicat de radiomures, 9 februarie 2015, 09:08
Liderii Franţei, Germaniei, Rusiei şi Ucrainei s-ar putea reuni miercuri, la Minsk, pentru a negocia o soluţie pentru depăşirea conflictului din estul Ucrainei, au anunţat ieri Berlinul şi Moscova.
Cei trei preşedinţi şi cancelarul german au discutat ieri, în cadrul unei teleconferinţe dar, potrivit Kremlinului, mai sunt anumite aspecte care trebuie puse la punct până la mijlocul săptămânii viitoare.
Criza din Ucraina va fi una din temele majore de discuţie la Washington, unde se vor întâlni azi cancelarul Merkel şi preşedintele Obama.
Prima ar urma să prezinte detaliile planului de pace franco-german, înainte de a reveni pe continent pentru summitul de la Minsk.
Secretarul de stat american John Kerry a negat că ţara şi Europa ar avea abordări diferite în privinţa soluţionării conflictului ruso-ucrainean.
Prezent la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, John Kerry a dat asigurări că Statele Unite şi partenerii internaţionali au scopuri comune de apărat şi sprijină necondiţionat Ucraina:
Precizările au fost făcute în contextul în care mai mulţi senatori americani au criticat Germania pentru că se opune trimiterii de arme armatei ucrainene. John Kerry a militat, la Munchen, pentru soluţia diplomatică în conflictul din estul Ucrainei.
RRA
sursa foto: mediafax