Se caută firmă pentru reabilitarea drumului care duce spre Harghita Băi
Publicat de MIRELA ROTAR, 27 martie 2019, 08:14 / actualizat: 27 martie 2019, 10:02
Pe pagina destinată procedurilor de achiziție publică a Consiliului Județean Harghita a fost publicat anunțul care face referire la reabilitarea drumului județean 138A care duce la Harghita Băi. Valoare investiției, fără TVA se ridică la 8,5 milioane de lei, bani asigurați de la Consiliul Județean.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 15 aprilie.
Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, susține că investiția este foarte importantă, deoarece în acest fel ar putea fi reabilitată infrastructura rutieră care duce la una dintre cele mai apreciate destinații turistice, contribuindu-se la atragerea cât mai multor turiști în zonă.
De asemenea, a fost publicat și anunțul în vederea reabilitării porțiunii DJ 138, în localitatea Sub Cetate este vorba de drumul de lângă barajul Zetea. Investiția s-ar face pe o porțiune de aproximativ 2,5 kilometri, unde în momentul de față există un drum de beton.
Valoarea investiției, fără TVA este de 2,7 milioane de lei, documentațiile se pot depune până în 16 aprilie.