Scriitorul Dinu Săraru va fi înmormântat marți
Publicat de Rotar Mirela, 5 martie 2024, 11:35
Slujba va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, iar înhumarea – la Casa Memorială din comuna Slătioara.
Luni, zeci de oameni de cultură au omagiat personalitatea prozatorului la Teatrul Național din capitală, unde sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus.
Actorul George Ivașcu:
Maestrul Dinu Săraru a excelat și în scriitură, dar mai ales ca manager de teatru. Știam deja de faima domniei sale, încă de la Teatrul Mic, cu celebrele spectacole, cu celebrii actori Ștefan Iordache, Vali Seciu și așa mai departe. Deci deja era o faină. Iar eu, care eram angajat al Teatrului Național în acea perioadă, când domnia sa a venit directorul Teatrului Național, pot să vă spun că am avut bucuria și încrederea că și Teatrul Național va deveni la fel de faimos ca Teatrul Mic; ceea ce s-a și întâmplat. O piatră de temelie în tot ceea ce înseamnă cultura română, asta a fost.
Omul de cultură Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani.
Constructor vizionar de instituţii teatrale şi manager dedicat artiştilor, Dinu Săraru şi-a pus amprenta asupra destinului profesional al mai multor generaţii de artişti.
Contribuţiile sale remarcabile în domeniul cultural au fost recunoscute şi onorate cu numeroase distincţii, printre care Medalia şi Ordinul ‘Meritul Cultural’, titlul de Cavaler al Ordinului Naţional ‘Steaua României’ şi Premiul Naţional al Ministerului Culturii.
Prin operele sale, scriitorul Dinu Săraru a adus în prim-plan valorile româneşti, lumea satului, îmbogăţind patrimoniul naţional, omagiind ţăranul român şi înălţând spiritul uman.
Sursa: RRA