Scriitor maghiar comemorat la Sf.Gheorghe

Publicat de radiomures, 15 iulie 2016, 14:34
Peter Esterhazy a murit ieri și va fi comemorat în această seară în cadrul unui eveniment public organizat de Biblioteca Judeţeană.
Momentul comemorativ va avea loc începând cu ora 20 în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, unde se vor citi fragmente din operele scriitorului.
Directorul Bibliotecii Judeţene, Szonda Szabolcs a declarat că Peter Esterhazy a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani din Ungaria, iar locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe au avut de două ori ocazia de a se întâlni cu el, în cadrul unor manifestări organizate de instituţia pe care o conduce.
Peter Esterhazy, născut la Budapesta pe 14 aprilie 1950 într-o familie cu rădăcini aristocratice, a murit joi, la vârsta de 66 de ani, fiind suferind de cancer la pancreas.
Cărţile sale au fost traduse în douăzeci de limbi şi au obţinut un număr impresionant de premii.
Mara Deleanu