Școlile mureșene sunt pregătite pentru noul an școlar
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 septembrie 2020, 13:19
Aceasta este concluzia la care a ajuns Asociația Salvați Copiii România în urma unei anchete la peste 140 de școli din 14 județe ale țării, între care unele și din jud. Mureș.
Asociația a analizat care este starea de pregătire a școlilor înainte de deschiderea anului școlar, existența cabinetelor medicale cu personal specializat, a autorizaților sanitare și accesul la internet al elevilor.
În Mureș problemele sunt minore și majoritatea școlilor din județ oferă elevilor acces la servicii medicale, spune coordonatorul Centrului de Informare și Cercetare privind Drepturile Copilului al Salvați Copiii România, Roxana Paraschiv:
În Mureș situația nu este atât de rea ca în alte județe, o singură școală din județ având probleme cu autorizația sanitară, are doar una parțiala care acoperă numai o parte dintre corpurile de clădire. În ceea ce privește asigurarea serviciilor de sănătate, o singură școală nu avea nicio formă dar am întâlnit și o școală din mediu rural care are cabinet medical, ceea ce este fantastic, iar celelalte au contract cu alți furnizori. Toate școliile analizate de noi în județul Mureș intenționează să înceapă cursurile anului școlar în varianta clasică, față în față.
Conform studiului, la nivel de țară, aproape 80% dintre școlile analizate de Salvați Copiii intenționează să înceapă cursurile în format clasic, cu prezență fizică.
Vlad Todoran