Școala gimnazială nr. 4 din Brașov va fi reabilitată
Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2018, 15:38
Fondurile provin din programul de finanțare româno – elvețian.
La Școala gimnazială nr. 4 din Brașov se desfășoară lucrări în cadrul Proiectului ,,Renovarea clădirilor municipale și a școlilor, utilizând tehnologii de construcții inteligente, proiect derulat în cadrul programului româno – elvețian. Sunt lucrări complexe, care vizează înlocuirea tâmplăriilor din lemn, lucrări de hidro și termoizolații, schimbarea sistemului pluvial, amenajarea căilor de acces, a trotuarelor, schimbarea pardoselii în sălile de curs. Despre noile tehnologii aplicate, care duc la diminuarea poluării și a consumului de utilități, ne-a vorbit viceprimarul Brașovului, Laszlo Barabaș:
Lucrările de la Școala gimnazială nr. 4 au ca termen de finalizare luna ianuarie 2019, însă constructorul s-a angajat ca ele să fie terminate în luna decembrie a acestui an.
Dorin Dușa