Școala dintr-o localitate harghiteană a fost renovată cu ajutorul statului ungar

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 noiembrie 2019, 18:29
În localitatea Vărşag, din judeţul Harghita, duminică a fost inaugurată clădirea Şcolii Generale Kőrösi Csoma Sándor, renovată cu ajutorul statului ungar.
Clădirea a fost supusă unor modificări și a fost reabilitată termic. Lucrările au fost sprijinite de Guvernul Ungariei cu 30 de milioane de forinţi.
Prezent la eveniment secretarul de stat pentru politica naţională din cadrul Cancelariei premierului ungar, Potápi Árpád János, a declarat pentru Agenţia de Presă MTI că pentru statul ungar este foarte importantă consolidarea sistemului de învăţământ maghiar. Este important ca fiecare copil maghiar sau care provine din familii mixte să aibă posibilitatea de a învăţa în limba maghiară, începând de la creşă şi până la terminarea studiilor universitare.
Politica naţională ungară se va concentra şi în viitor asupra păstrării identităţii maghiare şi asupra consolidării familiilor şi a economiei maghiare, a subliniat oficialul ungar.
Árpád János Potápi a mai amintit că în cadrul evenimentului a relevat importanţa reprezentării comunităţii maghiare, la toate nivelurile, iar în acest context i-a îndemnat pe maghiari să voteze cu persoana al cărui nume îl pot citi şi pronunţa uşor.
Comuna Vărşag este situată în estul Transilvaniei, la 32 de kilometri de Odorheiu Secuiesc. Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei se ridică la aproximativ 1600 de locuitori, dintre care 99,7% s-au declarat de etnie maghiară. În Şcoala Generală Kőrösi Csoma Sándor din localitate învaţă aproximativ 200 de copii