SCJU Sibiu: Fosta asistentă de la ATI-COVID care a lansat acuzaţii nu a sesizat nereguli cât a lucrat în spital
Publicat de MIRELA ROTAR, 12 martie 2021, 18:47
Fosta asistentă medicală care a făcut acuzaţii în spaţiul public a lucrat în secţia ATI-COVID din Sibiu o lună de zile, la începutul acestui an, timp în care nu a sesizat nereguli conducerii secţiei sau spitalului.
Așa a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Florin Neag, care a mai spus că asistenta ar fi făcut abateri pentru care urma să fie cercetată disciplinar.
Reprezentanţii Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă au precizat că contenţionarea pacientului – mecanică sau medicamentoasă – reprezintă un procedeu recunoscut, recomandat şi legiferat atât la nivel internaţional, cât şi în România.