Schimbări în PSD Braşov

Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2017, 11:10 / actualizat: 14 noiembrie 2017, 18:51
Senatorul dr.Florin Orțan și-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, iar deputatul Mihai Popa s-a autosuspendat din toate funcțiile din PSD.
Senatorul Florin Orţan, care a condus organizaţia municipală a PSD Braşov s-a retras din funcţie, motivând gestul său prin decizia de a se concentra mai mult pe meseria sa de cardiolog la Spitalul Județean Brașov. Dr.Florin Orțan susține că meseria care l-a consacrat necesită concentrare și efort și că „Nu poţi să-ţi faci meseria în acei parametri de excelenţă şi precizia cu care ţi-ai obişnuit pacienţii, să fii parlamentar, să te ocupi de partea politică şi de finanţarea unui proiect atât de complex precum spitalul şi să mai conduci şi o organizaţie politică”, a declarat medicul Florin Orţan, care va fi înlocuit la conducerea organizaţiei municipale de Lucian Pătraşcu, liderul grupului PSD din Consiliul Local Braşov.
Cea de-a doua persoană care va fi schimbată la vârful PSD Brașov este deputatul Mihai Popa, care ocupa funcția de secretar al Organizaţiei Judeţene a PSD Brașov. Mihai Popa s-a autosuspenat din toate funcţiile de conducere din partid, după ce a fost pus sub urmărire penală de către DNA, fiind acuzat de şantaj. Organizația Municipală Făgăraș, pe care o conducea Mihai Popa va fi preluată de Ion Negrilă.
Vali Blajovan