Scene de bucurie la Damasc după ce populaţia a aflat că Bashar al-Assad a fugit din ţară
Publicat de Rotar Mirela, 8 decembrie 2024, 08:51 / actualizat: 8 decembrie 2024, 11:34
Locuitorii din capitala siriană Damasc au ieşit în această dimineaţă în stradă pentru a sărbători fuga preşedintelui Bashar al-Assad, după ce s-a aflat că acesta a fugit către o destinaţie necunoscută, relatează dpa.
În înregistrări video difuzate de social media pot fi văzuţi oameni cântând şi dansând şi persoane care trag în aer pentru a sărbători.
Locuitori din Damasc au declarat pentru dpa că mulţi soldaţi sirieni şi-au părăsit poziţiile militare.
Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care citează ofiţeri din armata siriană, susţine că al-Assad a părăsit ţara cu avionul după ce rebelii au pătruns în Damasc.
Războiul civil sirian, care durează din 2011, s-a reactivat la sfârşitul lui noiembrie, după ce rebelii conduşi de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham a lansat o ofensivă surpriză în nord-vestul Siriei. Într-un avans fulgerător, rebelii au cucerit mai multe oraşe, între care Alep şi Hama.
UPDATE ORA 11:30: Rebelii din Siria au declarat ţara „liberă”, într-o transmisiune la televiziunea de stat
Aceștia au transmis un mesaj prin intermediul televiziunii de stat şi al postului de radio din Damasc, afirmând că au pus capăt regimului Bashar al-Assad şi au eliberat prizonierii politici.
În transmisiunea televizată, luptătorii îi invită pe „mujahedini şi pe cetăţeni să menţină liber statul sirian. Trăiască Siria, liberă şi mândră! Toţi sirienii, indiferent de religie.”
Sursa: AGERPRES