Scandal pe şefia Consiliului Superior al Magistraturii
Publicat de radiomures, 7 ianuarie 2013, 00:00
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România critică modul în care a fost aleasă noua conducere a CSM, deoarece alegerile pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte CSM au fost netransparente şi neprofesioniste.
Judecătorii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Livia Doina Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a votat pentru Oana Schmidt Hăineală, în condiţiile în care reprezintă în consiliu judecătorii iar judecătorii au majoritate de voturi în CSM, a spus preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Natalia Roman.
Conducerea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România cere judecătorilor să îşi exprime părerea în cadrul adunărilor generale şi spune că va sprijini toate acţiunile magistraţilor care vizează apărarea statului.
Atât asociaţiile magistraţilor, cât şi ceilalţi judecători sunt nemulţumiţi de faptul că un procuror a ajuns la conducerea CSM.
Preşedintele Curţii de Apel Tîrgu-Mureş, Florin Dima ar prefera ca la conducerea CSM să se afle un judecător, nu un procuror, în condiţiile în care urmează implementarea Codului de procedură civilă.
La rândul său, preşedintele Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, nu crede că e normal ca la conducerea CSM să se afle un procuror.
Magistraţii de la Uniunea Naţională a Judecătorilor din România spun vor apela la toate mijloacele legale pentru ca CSM să îşi îndeplinească rolul constituţional al independenţei justiţiei.
Oana Schmidt-Hăineală a fost aleasă vineri în funcţia de preşedinte al CSM, fiind pentru prima oara când Consiliul este condus de un procuror, şi nu de un judecător.
Alegerea sa a fost contestată inca de vineri, cand sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat anularea alegerilor .
CSM nu are încă vicepreşedinte pentru că cea care a candidat nu a obţinut numărul de voturi, aşa că procedura trebuie să fie reluată.
Întreg scandalul este chiar în perioada raportului de ţară, care ar trebui să vină în această lună de la Comisia Europeană.
Valeriu Russu