Scade numărul cazurilor de gripă în Mureș
Publicat de Stan Lucian, 14 februarie 2024, 14:00
Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Mureș, circa 7.300 de pacienți au fost diagnosticați săptămâna trecută cu viroze respiratorii, pneumonii și gripe, în scădere cu 15% față de săptămâna anterioară.
Și cazurile de gripă sunt în regres, aceasta fiind a două săptămână de scădere.
Vârful epidemic gripal a fost înregistrat în săptămâna 22-28 ianuarie, cu peste 300 de cazuri. De atunci, în fiecare săptămână a scăzut numărul de îmbolnăviri, cu circa 25%.
În total, de la începutul anului, în județul Mureș au fost confirmate aproape 1.000 de cazuri de gripă.
Autor: Cristina Bulbescu