Şase TIR-uri au ars în parcarea unei firme din judeţul Bacău

Publicat de radiomures, 6 noiembrie 2016, 11:24
Şase TIR-uri au ars complet, în această dimineaţă, în parcarea unei firme din judeţul Bacău. Cel mai probabil, incendiul a fost declanşat de un scurtcircuit la unul dintre camioane, transmite corespondentul RRA, Gabriel Pop.
La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale, o ambulanţă SMURD şi o grupă operativă de la ISU Bacău. În total, 25 de pompieri militari, care au constatat că incendiul se manifestă la patru TIR-uri încărcate cu materiale de construcţii şi băuturi alcoolice. În parcare se aflau peste 40 de TIR-uri, parcate foarte aproape unul de altul, fapt ce a favorizat propagarea incendiului.
În urma cercetărilor efectuate de către comisia mixtă formată din reprezentanţii ISU Bacău şi IPJ Bacău, s-a constatat că, cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit produs la una din maşinile care au ars.