Sărituri cu schiurile: brașoveanca Dana Haralambie, locul 20 la Cupa Mondială
Publicat de radiomures, 5 februarie 2016, 19:01
Sportiva brașoveană Dana Haralambie a avut o comportare foarte bună la puternicul concurs de sărituri cu schiurile desfășurat joi la Oslo, în Norvegia, obținând cea mai bună clasare a sa în Cupa Mondială, locul 20. Eleva antrenorului Magdo Nemeth Csaba a reușit două sărituri de 113,5 și 115 metri, care i-au adus 193,3 puncte și clasarea în primele 20 de sportive ale competiției. Cel mai bun rezultat de până acum al reprezentantei țării noastre era un loc 21, obținut în decembrie, anul trecut, tot în Norvegia, dar la Lillehamer. Etapa de la Oslo, desfășurată pe o trambulină de 134 de metri, a fost câștigată de japoneza Takanashi Sara, cu un total de 305,8 puncte (137,5 și 136 metri).
Următoarele etape ale Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, la care participă și Dana Haralambie, au loc sâmbătă și duminică la Hinzenbach, în Austria, pe o trambulină de 94 metri.
La Jocurile Olimpice de iarnă pentru tineret, programate în perioada 14-18 februarie, România va fi reprezentată în concursul de sărituri cu schiurile de Andreea Diana Trâmbițaș și Nicolae Sorin Mitrofan.
Valeriu Voaideș
Foto: facebook.com/Lotul Român de sărituri cu schiurile