Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sărbatoarea Nașterii Domnului – Crăciunul

Sărbatoarea Nașterii Domnului – Crăciunul
Foto: 25 dec Sărbatoarea Nașterii Domnului – Crăciunul Sursa foto: RADOR

Publicat de Corina Muntean, 25 decembrie 2021, 09:06 / actualizat: 28 decembrie 2021, 10:31

În fiecare an, la 25 decembrie, este sărbătorit primul praznic împărătesc cu dată fixă, din punct de vedere al cronologiei existenţei Mântuitorului, Naşterea trupească a Domnului, denumită popular Crăciunul.

Naşterea Domnului Iisus Hristos este vestită de îngerii din ceruri ca bucurie mare pentru mântuirea oamenilor, pentru că Cel ce Se naşte într-o iesle dintr-o peşteră de sub pământ este Acela prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc.

Conform Sfântului Evanghelist Luca, vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei. Rostul vestirii a fost de a ne dărui oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică, să ne ridice la sfinţenia Lui pe cei căzuţi în păcat şi să dăruiască viaţă veşnică celor muritori. Rolul Mântuitorului a fost şi a rămas, promovarea smereniei şi recunoştinţei, educarea celor neascultători şi nerecunoscători, eliberarea oamenilor din robia lăcomiei şi din tirania orgoliului.

Se spune că s-a creat astfel spaţiul libertăţii şi înălţării noastre prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:33

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș

Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată azi, în jurul orei 11.00 de către reprezentanții unei școli gimnaziale cu privire la un...

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:14

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc

Evenimentul de lansare a avut loc astăzi la sediul CJ Harghita, în prezența a peste 150 de participanți, experți în accesarea fondurilor și...

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 12:53

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov

Polițiștii brașoveni pun în aplicare 10 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de „tăiere...

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 09:41

Ursoaica și cei 3 pui care au dat târcoale Grădinii Zoologice din Târgu Mureș au fost capturați.

Grupul de intervenție a acționat rapid și eficient, contribuind decisiv la finalizarea cu succes a operațiunii, anunță reprezentanții Zoo....

Ursoaica și cei 3 pui care au dat târcoale Grădinii Zoologice din Târgu Mureș au fost capturați.