Şapte persoane au fost arestate pentru 30 de zile în dosarul privind agresarea jandarmilor în timpul protestului din Piaţa Victoriei
Publicat de Corina Muntean, 25 octombrie 2018, 14:30
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată. Procurorii i-au audiat ieri pe inculpaţii acuzaţi de ultraj şi distrugere şi au făcut percheziţii la locuinţele acestora.
Pe rolul parchetelor mai sunt două dosare privind incidentele din 10 august.
Unul vizează agresarea femeii jandarm şi sustragerea armei acesteia, iar celălat dosar este instrumentat de procurorii militari din Parchetul General, în care s-au depus aproape 700 de plângeri ale persoanelor care au fost agresate de jandarmi în timpul manifestaţiei din Piaţa Victoriei.