Șapte oferte au fost depuse pentru construcția celor 41 de km din Autostrada Transilvania
Publicat de APETRI MARGARETA, 29 august 2023, 12:20
Șapte oferte au fost depuse pentru construcția celor 41 de km din Autostrada Transilvania dintre Poarta Sălajului și Nuşfalău, anunță ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.
Într-un mesaj pe o rețea de socializare, el a explicat că lucrarea implică execuția tunelului Meseș, de aproape trei km, cu două benzi de sens, precum și construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje.
Valoarea contractului depășește şapte miliarde de lei, asigurați din fonduri europene nerambursabile, iar termenul de finalizare este de şase ani şi jumătate, din care 18 luni sunt destinate proiectării.