Şapte elevi din judeţul Harghita susţin probele scrise ale Bacalaureatului în condiţii speciale
Publicat de Hategan Raul, 20 iunie 2022, 18:31
Şapte elevi din judeţul Harghita susţin probele scrise ale Examenului Naţional de Bacalaureat în condiţii speciale, din cauza unor probleme medicale, a informat Comisia Judeţeană de Bacalaureat.
Potrivit sursei citate, cele şapte cazuri specifice au fost aprobate în conformitate cu prevederile legale privind asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale.
În funcţie de deficienţele avute, pe baza actelor doveditoare, elevii beneficiază, de la caz la caz, de redactarea lucrării prin dictare, într-o clasă separată, mărirea cu o oră a timpului destinat efectuării lucrării scrise, tot într-o altă sală, de citirea subiectelor de către un profesor asistent sau de mai multe din aceste facilităţi.