Săptămâna Europeană a Vaccinării în comunităţile mureşene de romi
Publicat de radiomures, 22 aprilie 2013, 13:28 / actualizat: 4 martie 2015, 13:53
Acţiunea de vaccinare a început încă de săptămâna trecută la Tîrgu-Mureş, când epidemiologii mureşeni, alături de voluntari ai Crucii Roşii, medici de familie şi mediatori sanitari au reuşit să vaccineze 75 de copii din Valea Rece.
Aceştia erau restanţieri la administrarea mai multor vaccinuri precum cele împotriva rujeolei, hepatitei B, a difteriei, tusei convulsive şi altele.
O acţiune similară se va derula, miercuri, la Pogăceaua, iar pe parcursul întregii săptămâni se fac vaccinări în Apalina, la Reghin.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numai într-un singur an, 1,5 milioane de copii au murit din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare.
Din păcate, statisticile arată că şi în 2013 România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană la copiii de până în 5 ani.
De asemenea, vaccinarea salvează anual, la nivel mondial, peste 3 milioane de vieţi.
Cristina Bulbescu