Săptămâna viitoare vom afla data alegerilor parlamentare
Publicat de radiomures, 25 august 2016, 12:29
Aflat în vizită oficială la Chișinău, premierul Dacian Cioloş a declarat joi că va informa săptămâna viitoare despre data alegerilor parlamentare.
Potrivit Agerpres premierul a discutat în ultimele zile cu liderii partidelor politice despre data alegerilor, dar deocamdată nu a fost luată o decizie și există, încă, poziții diferite între liderii politici.
Până acum au fost vehiculate zilele de 27 noiembrie, 4 decembrie şi 11 decembrie, ca posibile date pentru organizarea alegerilor generale sunt datele de 27 noiembrie, 4 decembrie şi 11 decembrie.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a menționat zilele trecute că toate aceste date sunt analizate de către Guvern, dar a precizat că pentru ziua de 27 noiembrie, există o problemă de neconstituţionalitate.